TELEFON 0740 702 020

Roxana Stăncescu

Chef Confiseuse & Pâtissière

Pasiunea mea pentru perfecțiunea dulcelui s-a născut în copilărie, pe când urmăream fascinată mâinile bunicii care frământau aluatul de plăcintă. Mai târziu am început și eu să creez minuni dulci pentru cei dragi. Încurajată de bucuria pe care o vedeam pe chipul lor de fiecare dată, în vara lui 2015 am îndrăznit să “ies în lume” cu primul meu candy bar pe care l-am dăruit. Emoțiile și zecile de ore de muncă pentru acesta mi-au fost răsplătite de aprecierile și încurajările celor prezenți la eveniment. Am înțeles chiar atunci că ingredientele de calitate și arta dulcelui natural își au, totuși, locul lor într-un peisaj comercial de masă, tot mai dominat de premixuri, aditivi și creme ready to use. Așa a început noua mea carieră. Acesta este tărâmul meu de basm, locul special în care reușesc să transpun în realitate cele mai frumoase proiecte de artă dulce.Am rămas și râmân fidelă crezului meu că perfecțiunea dulcelui se poate realiza doar din ingrediente naturale de cea mai bună calitate și fără economii de timp și resurse. Doar astfel am crescut frumos și am ajuns să mă bucur astăzi de un portofoliu de clienți cunoscători, pretențioși si cu un bun gust foarte bine definit. Bucuria îmi este și mai mare când constat că, în felul acesta, am legat și frumoase prietenii.